REGINA ANA BOLNAVĂ. Regele Mihai este alături de Regina Ana, într-un spital din Elveția

REGINA ANA BOLNAVĂ. Regele Mihai este alături de Regina Ana, într-un spital din Elveția
Publicat: 08/05/2013, 22:25
Actualizat: 18/05/2015, 21:53

Regina Ana este internată într-un spital din Elveția, acesta fiind și motivul pentru care Regele Mihai și Principesa Margareta nu au petrecut Sărbătorile Pascale în țară. Cei doi au fost alături de Regina Ana, a cărei stări de sănătate este una precară.

Potrivit unor apropiați ai Casei Regale, Regina Ana și-ar fi luxat piciorul.

Regele Mihai nu va putea fi în România nici pe 10 Mai, atunci când se sărbătorește Ziua Regalității, acesta preferând să stea alături de Regina Ana. La festivitățile de la Bucuresti va fi prezentă Principesa Margareta.

„Datorită stării fragile de sănătate a Reginei Ana, Majestatea Sa Regele și Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare au decis să stea alături de Majestatea Sa Regina, în Elveția, pe perioada sărbatorii Pastelui. La sărbătoririle regale de 10 Mai vor lua parte Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare, Principele Radu și Principele Nicolae, precum și sora Principelui, Elisabeta-Karina”, a transmis biroul de presĂ al MS Regelui Mihai I, potrivit Mediafax

SAUL BASS. Astăzi se împlinesc 93 de ani de la nașterea graficianului și realizatorului de filme SAUL BASS

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Elveția a câștigat Eurovision 2024, ediție controversată din cauza războiului din Gaza. Nemo a spart...
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
TAXA MAJORATĂ prin lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii vor plăti de 3 ori mai...
Cea mai bună plăcintă cu brânză dulce. Umplutura e o explozie a gusturilor
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Cine a câștigat Eurovision 2024
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din...